sâmbătă, 20 decembrie 2014

Plugușor pentru Adomniței

Înainte de a citi cele ce urmează ar fi trebuit să vedeți o fotografie cu Adomniței. Numele și imaginea lui sunt un tot unitar.

Aho, Aho, copii și frați,
Lângă boi vă adunați
Și cuvântul ascultați
De la mare în Carpați.

Când Simirad a plecat
Cu toții ne-am bucurat
Și-am stat în dosul portiței
Să-l vedem pe Adomniței.
Șef C.J. baron local
Din Bucuvina din deal.
A venit la Iași măi frate
Cam flămând pe jumătate.

FENE l-a îmbărbătat
Și l-a pus la îngrășat
Făcându-l și deputat
Cu simbrie de la Stat.

La partid, ținând registru
A ajuns chiar și ministru.
Neavând vocație
Hai la Educație
Ca să numere steluțe
Și să facă părărluțe.
Steluțele de pe steag
Ca să prindă mai mult cheag

La ureche doișpe stele
Ascultați vorbele mele:
De-aici din dosul portiței
Ziceți-i lui Adomniței
Și la toți ai lui flăcăi
                Hăi, hăi!

Plimbăreț nevoie mare
Când la Iași când la "Bucale"
Să nu fie mititel
Mai merge și la "Bruxel"
Cu aer de Dâmbovița
Servind pepsi și cu pizza
La Iași făcând stație
În administrație.
Delegații, voie bună,
Zi de zi, lună de lună
De e vremea rea sau bună.
Ceas de ceas și an de an,
Cetățean European
Pe al CJ-ului ban.

La ureche doișpe stele
Ascultați vorbele mele
De-aici din dosul portiței
S-audă și Adomniței
Cu tot cu ai lui flăcăi
Și sunați din zurgălăi
              Hăi, hăi!
 
Stau primarii pe la uși
Poate șefu' acuși, acuși
Îi va primi și-ntreba
Poate vor cumva ceva.
Adomniței timp nu are
Ca s-asculte ce îi doare
Și răspunsu-i pregătit:
"Zi-i mai repede-s grăbit!
De câte ori să repet
Nu-s parale, nu-i buget!"
Zic primarii-n gândul lor:
În campanie cu spor
Te-am ales de laolaltă
Iar acum tu ne lași baltă.
Ți-ai văzut sacii-n căruță
Și te doare drept în ...cot
Nu va mai veni un vot?

La ureche doișpe stele
Ascultați vorbele mele
De-aici din dosul portiței
S-audă și Adomniței
Cu tot cu ai lui flăcăi
Ia sunați din zurgălăi
           Hăi , hăi!
 
Mai pe față mai pe "șest"
Să vă spunem una "best"
Cu cea din Euronest.
Naltă și unduitoare
Ochi albaștri ca de zare
Când trece parcă-i o boare.

Nu de azi și nu de ieri
Cu cei de la pompieri
Ea rezolvă-n permanență
Situații de urgență.
Câteodată are chef
Și-l rezolvă și pe șef
Făcându-i publicitate
Când prin față, când prin spate.
Multe eu mai am a spune
Însă soarele apune.
Și mi-e frica. Va-nsera
Și n-ajung la Bârnova.

La ureche doișpe stele
Ascultați vorbele mele
Doișpe stele aurii
Să tineți minte copii!
De-aici din dosul portiței
Să afle și Adomniței
Cu tot cu ai lui flăcăi
Și sunați din clopoței
          Hăi, hăi!
        
Să vă spun și una bună
Adomniței cu Minciună
Permanent sunt impreună
Merg pe-o mână.
De la Șcheia pân' la Heci
Ori pe unde vrei să treci.

Gropile-s nenumărate
Ca mărgelele-nșirate
De nu mai poți ști, măi frate,
Să mai mergi pe patru roate.
De-i întrebi ce-au făcut 'an,
Îți arată Master Plan
Dar așa precum se știe
Kilometri - cam o mie
Sunt frumoase...nebunie
Asfaltate pe hârtie.

Licitații? O vrăjeală!
De fapt o mare tocmeală.
Poți să fii și neam de neam
Le câștigă Eky Sam.
Drumu-i bun bătătorit
Al banului circuit
Patron bun și serios
Tocmai din Târgu Frumos.

La ureche doișpe stele
Ascultați vorbele mele
De-ici din dosul portiței
S-audă și Adomniței
S-audă și una bună
"Mai lasă-te de Minciună"
La ureche zurgălăi
Mai schimbă-l cu alți flăcăi
                      Hăi, hăi!
   

De urat aș mai ura
Dar știți că-s din Bârnova
Și mi-e frică de polei
Când vreau să merg la ai mei
Și-aștept o vreme mai bună
Să nu mai dau de...Minciună.

La ureche doișpe stele
Ascultați vorbele mele
Doișpe stele aurii
Să țineți minte copii
De-aici din dosul portiței
S-audă și Adomniței
Peste munți și peste văi
Cu tot cu ai lui flăcăi,
Lache, Mache și cu Zache
Dangă, Langă și cu Ștangă
Costeluș
Zis "cap de pluș"
Liviu, Adi și cu Boz
Care cred că viața-i roz
Și Florina
Bat-o vina
Să sune din zurgălai!
Opriți plugul, măi flăcăi!
 Hăi, hăi!

miercuri, 17 decembrie 2014

Trompeta

Așa cum ați observat sau nu, de foarte mult timp nu am mai intervenit cu nimic în disputa politică sau administrativă, pe blogul meu. Am lăsat lucrurile să se mai așeze, să se mai liniștească - după o vară și o toamnă pline de alegeri europarlamentare și prezidențiale.

Am crezut că "prietenii" mei m-au și uitat, devenind pe zi ce trece o cantitate neglijabilă în tumultul "politicii de Bahlui". Ca în fiecare an de Ziua Națională am fost în Piața Unirii. Organizatorii m-au invitat pe scenă. Simțindu-mă onorat, am răspuns invitației iar acum răspund - cu o mică întârziere - și "invidiosului":



Aurică, Auraș
De ce nu rămâi Dobaș?
De când scrii pe la gazetă
Ai devenit o....trompetă!