duminică, 19 iulie 2015

Condur

Vineri 17 iulie într-o emisiune de la o televiziune locală, realizatoarea Georgeta Condur a făcut un amplu "rechizitoriu" la adresa mea. În fapt, toată emisiunea a fost centrată pe persoana mea, pe activitatea mea în Consiliul Judeţean Iaşi şi pe prestaţia mea în şedinţa de plen din aceeaşi zi.
"Deontoloaga" Georgeta a făcut toate acestea fără a mă contacta să-mi ceară un punct de vedere. Dă extemporale la democraţie tuturor, în timp ce ea a rămas corigentă la acest capitol.
Pentru cei care nu o cunosc, vreau să amintesc faptul că realizatoarea de emisiuni TV este membru fondator al Mişcării Populare, formaţiune condusă de Traian Băsescu. Şi că foloseşte din plin televiziunea pentru a-şi desfiinţa adversarii politici.
În şedinţa de consiliu, eu împreună cu grupul ALDE am propus printr-un proiect eliberarea din funcţie a preşedintelui Adomniţei pe motiv că activitatea judeţului este blocată. Adomniţei se află sub control judiciar şi are interdicţie în a-şi exercita funcţia. Am mai făcut propunerea ca înainte de a ajunge să dezbatem acest proiect, normal şi logic ar fi ca Adomniţei să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte - aşa cum a făcut-o şi în cadrul partidului.
Vreau să reamintesc faptul că Adomniţei şi-a dat demisia din funcţia de ministru pentru o faptă mult mai "blândă". S-a plimbat cu elicopterul guvernului ca şi cum ar fi fost maşina personală.

Lăsând gravitatea problemelor din CJ deoparte, Georgeta Condur a pus tunurile pe mine, eu fiind "vinovat" că am iniţiat acest proiect şi "interesat" în a accede la funcţia de vicepreşedinte. Despre Adomniţei şi problemele grave şi penale nu a mai suflat o vorbă. Mai mult, în final a dat citire şi comunicatului PNL în care suntem ameninţaţi că vom avea probleme penale dacă vom îndrăzni să-l debarcăm pe Adomniţei, uitând să amintească faptul că în curtea PNL Iaşi există şi casa şi funia şi spânzuratul.

Cu toate că mai este aproape un an până la alegeri, Georgeta Condur este în plină campanie electorală, chiar indicând telespectatorilor cu cine trebuie să voteze şi cu cine nu. Concluziile trageţi-le dumneavoastră.


Măi Georgeta lui Condur
Nu mă mai muşca de... cot!
Şi-ncetează al tău boicot
Vreau aminte să-ţi aduc
Fii condur nu fi... papuc!