miercuri, 26 ianuarie 2011

Dor de ducă

Se spune că jocul de scenă a lui Bubu în faţa lui Băse, de Ziua Unirii,
a fost pentru reactivarea sa în diplomaţie.



În faţa Tov.-ului Băsescu
L-a cuprins aşa, un dor
De Havana ...Iliescu,
De-a fi iar ambasador.





                             

Linguşeală

Alocuţiunea lui Bubu din Piaţa Unirii, în prezenţa Preşedintelui Băsescu
a fost o mostră de linguşeală. 
 


Pe vremea lui Iliescu,
Se vorbea că-i securist.
De când a venit Băsescu,
Este clar... PUPINCURIST.


                                                                                  

marți, 25 ianuarie 2011

Păţania preşedinţilor

Păţania lui Bubu şi a lui Băse (coaliţia B & B) la manifestările din Piaţa Unirii de la Iaşi,
prilejuite de aniversarea a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române.


Se aşteptau ca lungi ovaţii
Să-i mai scape de-ndoieli
Dar în faţa-ntregii naţii
S-au ales cu ...huiduieli.


Pentru cei interesaţi, am fotografiat semnul distinctiv pe care îl purtau huiduitorii.
Iată-l mai jos :

marți, 18 ianuarie 2011

Raspunsul lui Bubu


Dimineaţă, chiar cu grabă
La caruţă să mă-nham
Zic lui Bubu : Dă-mi de treabă !
El răspunse : ...Nici eu n-am.

marți, 11 ianuarie 2011

Dorinta lui BUBU

Lui BUBU,
recunoscut pentru comoditatea sa,
preocupat mai mult de confortul personal
şi care nu cunoaşte Judeţul Iaşi decât pe traseul : Casa Pătrată (sediul C.J.) - vila sa personală din cartierul Galata.

"Pe toate le-aş termina
 Şi toate le-aş da gata
 Dar am şi eu dorinţa mea :
 Mutaţi judeţul în ...Galata !"

joi, 6 ianuarie 2011

Discursul lui BUBU catre ieseni

Discursul lui BUBU către ieşeni, cu ocazia "realizării" obiectivului de investiţii  << Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional IAŞI >>  :


"Noi vom săpa o primă cupă
(Şi-aşa prea mult pentr-un mandat !)
Iar restul, până-i terminat,
Mai este timp destul şi ....după."

Multumesc cititorului meu atent si cunoscator, pentru observatia foarte corecta cu privire la pastrarea ritmului.

Dedicatie

Lui Costica Serban,
recent numit pe sub masa (de PDL),  director la Palatul Copiilor.

N-ai ajuns tu Imparat,
Fiindca randul este mare.
Sa nu fie suparare,
Este bun si un ...palat.

marți, 4 ianuarie 2011

Impresii din Tinutul Secuiesc

Dupa un Craciun incarcat cu traditii autohtone (pomana porcului, carnati, tochitura, sarmale, chisca, toba, sorici, etc.) stropite cu Feteasca neagra de Uricani si Aligote de Visani, pe nepusa masa m-am hotarat sa ies rapid din aceasta stare si sa evadez spre alte tinuturi.
Cea mai la indemana sursa de informare, internetul, mi-a dat si solutia : Tinutul Secuiesc. Voiam undeva la schi si dupa stirile televiziunilor, zapada cea mai consistenta se gasea in Judetul Harghita.
Singurele locuri libere pe care le-am gasit (probabil cineva renuntase) au fost la un Hotel Restaurant din Odorheiul Secuiesc, numit Gonduzo - tradus in romaneste ar insemna "alunga grija".
Ceea ce a fost pe deplin adevarat.

De-a lungul timpului mai trecusem prin zona dar in afara de a cumpara kurtos, paine specifica si cartofi, altceva nu am mai facut, doar sa aflu din media ca nu mai putem incapea in tara noastra din cauza lor, a secuilor.
Dupa un traseu lejer de patru ore prin Piatra Neamt - Bicaz - Gheorghieni, am ajuns la destinatie, Odorheiul Secuiesc. Am gasit cu usurinta hotelul cu ajutorul a doi localnici care se fortau sa vorbeasca romaneste dar care au insistat sa-mi arate unde sa ajung.
Primirea si cazarea au fost peste asteptari. Prima faza o rezolvasem, erau conditii de sa nu mai pleci.
Urma masa.
Un ospatar cu mustacioara, foarte atent sa inteleaga bine ce spuneam (pentru el romana era limba straina), a adus comanda.
Forma, prezentarea, imaginea, gustul - excelente, ca la marile restaurante din marile capitale.
O veriga trebuia sa fie slaba si s-o gasesc. M-am gandit la vinuri. De aceea am cerut oferta.
Spre surprinderea mea, am fost invitat la bar sa-mi aleg ceea ce-mi doream. Erau prezente aproape toate vinurile bune din podgoriile de renume romanesti. Si vinurile de Tokay, nelipsite, bineinteles.
Pana la urma am ramas la un roze imbuteliat la Ceptura iar la desert, din partea casei, proprietarul Nagy Gyorgy ne-a oferit un vin aromat din amintitul Tokay.

Trebuia neaparat sa ajung la schi. Pentru asta plecasem de-acasa.
Dupa 17 kilometri si un sfert de ora de mers cu masina, am ajuns la Homorod Bai pe Partia Lobogo.
Zapada din belsug peste tot, instalatia de schi in functiune, parcarea plina si partia la fel.

Atmosfera de vacanta. Bateriile se incarca rapid.

Filmulet de la schi in Harghita Bai







 Fotografii din Homorod Bai, Partia Lobogo
Poarta traditionala secuiasca din Bradet - cu localnic inclus