sâmbătă, 1 august 2015

Lingăii

După "deontoloaga" Condur, din anturaj era şi cazul să intervină şi "mentorul lui Adomniţei" pentru a continua punerea mea la zid. Dobaşu ajunge la concluzia că până la urmă şi Nichita era bun, "împingea Iaşul înainte" iar cu "fugarirea" lui Adomniţei, Iaşul a pierdut miliarde. Am rămas singurul vinovat. Nu se mai face parc industrial la Leţcani pentru că nu am votat eu.
Dobaşule, ai luat-o pe mirişte. În C.J. mai sunt 36 de voturi (cu Adomniţei 37, dar el este "fugarit"). Noi, ALDE, suntem 5. Mai rămân 31 de voturi, suficiente pentru a trece orice hotărâre.
În acea şedinţă nu am votat niciun proiect, deoarece am considerat că şedinţa a fost convocată şi desfăşurată ILEGAL. De ce nu au fost prezenţi la şedinţă toţi liberalii lui Adomniţei (să voteze alături de PSD cum fac de obicei), să treacă proiectul, dacă-i interesează cu adevărat Judeţul Iaşi?
De 7 ani de când sunt în Consiliul Judeţean am votat toate proiectele importante ale judeţului (a se vedea procesele verbale cu desfăşurarea şedinţelor, de pe site-ul C.J.).
Parcul Industrial de la Leţcani se va întârzia nu din cauza mea. Sunt studii ce arată că pe o parte din el va trece aşa zisa "autostradă" şi de aceea nu se dau deocamdata avizele pentru parc. Toate acestea le ştii dar vrei să mă scoţi ţap ispăşitor. Nu fi parşiv. Adevărul e că vă vine foarte greu fără "sponsorul" Adomniţei. Aţi investit în el şi el în voi iar acum nu ştiţi ce să mai faceţi. V-aţi lămurit cu omul nou european. Găsiţi pe altcineva de lins pentru că Adomniţei nu mai revine şi pierdeţi saliva în zadar. Văd că aţi început să daţi probe la Nichita. E bun pentru limbile voastre, că-i tăbăcit.

Probă de lins, la Dobaşu:
"Nichita împinge Iaşu' "
Adomniţei nu-i oprit,
"Adomniţe-i fugărit"
                                     
sau

Hai Dobaşule, curaj
Lasă-te de anturaj.
Nu mai sta după ecran
Să-l tot lingi pe... Cristian.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu